![](https://seedus0275.gloriatv.net/storage1/en12zoaezrcv1db7lk7sdo0bd3lghbh6560yp1o.webp?crop=554.119.0.16&scale=on&secure=X5qiVHhE75QLVQ6EqhR4xA&expires=1721230707)
04:02
LA NASCITA DI GIUVANNI (Luca 1, 23-25.57-80) in VERSI SICILIANI a cura di don Pino Licciardi. "Giovanni è il suo nome!" conferma Zaccaria, perchè il suo figlio è chiamato ad annunciare la misericordia …Altro
LA NASCITA DI GIUVANNI (Luca 1, 23-25.57-80) in VERSI SICILIANI a cura di don Pino Licciardi.
"Giovanni è il suo nome!" conferma Zaccaria, perchè il suo figlio è chiamato ad annunciare la misericordia di Dio che si rende presente e sta per manifestarsi anche attraverso questo suo messaggero.
Vi presento il racconto della nascita di Giovanni il Battista con una certa trepidazione, ma nella fiducia di essere riuscito a mantenere il senso del messaggio evangelico riguardo a questo episodio così forte e toccante.
Un caro saluto.
Con affetto!
P. Pino
LA NASCITA DI GIUVANNI
(Luca 1, 23-25.57-80)
Quannu scaderu i jorna du servizziu
nto tempiu e avia assurvutu a lu so offizziu,
ristannu mutu, Zaccaria si movi
versu a casa purtannu li gran novi.
Doppu na para i jorna Elisabetta
senti ca un picciriddu idda già aspetta,
pi comu a so maritu ci avia dittu
l’ancilu Gabrieli binirittu.
St’eventu di gran tempu suspiratu
la lassa stupefatta e senza ciatu,
e si voli gustari la surprisa
ca nto pinseru i nuddu c’era misa.
Pi cincu misi, un detti fora un peri,
dicennu: “Granni sû di Diu i misteri!
Iu chi mischina mi sintia umiliata,
ora haiu onuri e sugnu cunsulata”.
Intantu ad unu ad unu i novi misi
passanu e vinni u jornu ca si ntisi
lu granni eventu: “Elisabetta a luci
un picciriddu desi!”. E già sta vuci
si sparsi tra i vicini e li parenti
e tutti si mustraru assai cuntenti,
picchì a misericordia du Signuri
mustrò davanti a tutti u so splinnuri.
All’ottu jorna, pi comu era usanza
-e a Liggi nni priscrivi l’osservanza-
purtaru o picciriddu mprucissioni
ca s’avia a fari la circuncisioni,
e all’occasioni u nomu vinia datu.
E pi tutti era un fattu già scuntatu
ca o picciriddu mettiri s’avia
u nomu di so patri, Zaccaria.
A stu puntu interveni Elisabetta:
“Nonsi, Giuvanni è u nomu chi ci spetta!”
E ci obbiettanu po’ cu maravigghia:
“Ma nun c’è nuddu nta la to famigghia
ch’ avi stu nomu!”. E spianu a Zaccaria,
facennu cenni, com’è chi vulia
ca si chiamassi. E nta na tavulidda
scrissi: “Giuvanni! Chista è la so stidda!”.
Nuddu si l’aspittava. E nta dd’istanti,
a so vucca si rapi e chiaramenti,
cu cori chinu i gioia e gran firvuri,
binidici e ringrazia a lu Signuri,
ca ora, infini, si vosi ricurdari
du so populu e lu veni a salvari,
pi comu l’avia fattu già annunciari
di so profeti cu paroli chiari.
“Ora stu picciriddu fu mannatu
e profeta di Diu fu cunsacratu.
Avanti avanti iddu avi a caminari
p’a strata a lu Signuri priparari
e a pintimentu tutti richiamari,
picchì nni sta vinennu a visitari,
i piccati nni voli pirdunari
e a so salvizza nni veni a purtari.
Granni è a misericordia du Signuri,
ca nta stu scuru manna u so splinnuri,
e a nuatri ca nun semu cchiù capaci
nni porta nta la via di la paci!”.
Tutti i vicini sunnu mpressionati,
tantu ca da muntagna pi cuntrati
nun si parrava d’autru, ca sti fatti
lassavanu li genti stupefatti.
E ognunu, a cui sta vuci ci arrivava,
dintra o so cori subitu a sarvava,
dicennusi: “Cos’è stu picciriddu?”.
E la manu di Diu era cu iddu.
Cu l’anni u picciriddu jia criscennu
e nto spiritu forti si jia facennu.
Poi nto desertu si nni jiu a stari,
finu a ch’a Israeli s’avia a rivilari.
Giuseppe Licciardi (Padre Pino)
"Giovanni è il suo nome!" conferma Zaccaria, perchè il suo figlio è chiamato ad annunciare la misericordia di Dio che si rende presente e sta per manifestarsi anche attraverso questo suo messaggero.
Vi presento il racconto della nascita di Giovanni il Battista con una certa trepidazione, ma nella fiducia di essere riuscito a mantenere il senso del messaggio evangelico riguardo a questo episodio così forte e toccante.
Un caro saluto.
Con affetto!
P. Pino
LA NASCITA DI GIUVANNI
(Luca 1, 23-25.57-80)
Quannu scaderu i jorna du servizziu
nto tempiu e avia assurvutu a lu so offizziu,
ristannu mutu, Zaccaria si movi
versu a casa purtannu li gran novi.
Doppu na para i jorna Elisabetta
senti ca un picciriddu idda già aspetta,
pi comu a so maritu ci avia dittu
l’ancilu Gabrieli binirittu.
St’eventu di gran tempu suspiratu
la lassa stupefatta e senza ciatu,
e si voli gustari la surprisa
ca nto pinseru i nuddu c’era misa.
Pi cincu misi, un detti fora un peri,
dicennu: “Granni sû di Diu i misteri!
Iu chi mischina mi sintia umiliata,
ora haiu onuri e sugnu cunsulata”.
Intantu ad unu ad unu i novi misi
passanu e vinni u jornu ca si ntisi
lu granni eventu: “Elisabetta a luci
un picciriddu desi!”. E già sta vuci
si sparsi tra i vicini e li parenti
e tutti si mustraru assai cuntenti,
picchì a misericordia du Signuri
mustrò davanti a tutti u so splinnuri.
All’ottu jorna, pi comu era usanza
-e a Liggi nni priscrivi l’osservanza-
purtaru o picciriddu mprucissioni
ca s’avia a fari la circuncisioni,
e all’occasioni u nomu vinia datu.
E pi tutti era un fattu già scuntatu
ca o picciriddu mettiri s’avia
u nomu di so patri, Zaccaria.
A stu puntu interveni Elisabetta:
“Nonsi, Giuvanni è u nomu chi ci spetta!”
E ci obbiettanu po’ cu maravigghia:
“Ma nun c’è nuddu nta la to famigghia
ch’ avi stu nomu!”. E spianu a Zaccaria,
facennu cenni, com’è chi vulia
ca si chiamassi. E nta na tavulidda
scrissi: “Giuvanni! Chista è la so stidda!”.
Nuddu si l’aspittava. E nta dd’istanti,
a so vucca si rapi e chiaramenti,
cu cori chinu i gioia e gran firvuri,
binidici e ringrazia a lu Signuri,
ca ora, infini, si vosi ricurdari
du so populu e lu veni a salvari,
pi comu l’avia fattu già annunciari
di so profeti cu paroli chiari.
“Ora stu picciriddu fu mannatu
e profeta di Diu fu cunsacratu.
Avanti avanti iddu avi a caminari
p’a strata a lu Signuri priparari
e a pintimentu tutti richiamari,
picchì nni sta vinennu a visitari,
i piccati nni voli pirdunari
e a so salvizza nni veni a purtari.
Granni è a misericordia du Signuri,
ca nta stu scuru manna u so splinnuri,
e a nuatri ca nun semu cchiù capaci
nni porta nta la via di la paci!”.
Tutti i vicini sunnu mpressionati,
tantu ca da muntagna pi cuntrati
nun si parrava d’autru, ca sti fatti
lassavanu li genti stupefatti.
E ognunu, a cui sta vuci ci arrivava,
dintra o so cori subitu a sarvava,
dicennusi: “Cos’è stu picciriddu?”.
E la manu di Diu era cu iddu.
Cu l’anni u picciriddu jia criscennu
e nto spiritu forti si jia facennu.
Poi nto desertu si nni jiu a stari,
finu a ch’a Israeli s’avia a rivilari.
Giuseppe Licciardi (Padre Pino)